Zilele acestea Ministerul Educației a lansat o platformă de sondare a opiniei publice cu privire la necesitatea temelor pentru acasă pe care copiii le primesc de la şcoală.
Şi, pentru că aceste teme pentru acasă au tulburat şi existența copilului meu de când a păşit în şcoală, dar şi pe mine, în încercarea de a îl sprijini cât am putut şi m-am priceput, m-am grăbit să îmi dau cu părerea, ca unul în cunoştință de cauză.
Tema sondajului este una veche care a stârnit multe polemici în spațiul public, însă acest sondaj este un făt care s-a născut mort. Indiferent de rezultatele sondajului, ce recomandare ar putea face Ministerul Educației? Să nu mai primească teme copiii? Greu de impus asa ceva şi nici părinții, nici profesorii, nici programele şcolare nu sunt adaptate pentru asta. Să impuna o anumită cantitate de teme? Foarte greu de cuantificat, deoarece capacitatea şi timpul de rezolvare a unei teme sunt variabile de la un copil la altul.
Din păcate sondajul conceput de Ministerul Needucat este la fel de slab şi superficial ca şi programele şcolare care ne traumatizează copiii. Asta pentru că s-a rezumat la a aborda doar problema strictă a temelor, ignorând că ele sunt doar vărful icebergului.
Temele pentru acasă, în sine, nu sunt o problemă doar pentru că există. Aversiunea copiilor față de ele are rădăcini mult mai adânci care se regăsesc în calitatea defectuoasă a programelor școlare şi a manualelor, în organizarea defectuoasă a sistemului de învățământ, în calitatea dascălilor. Vă invit să citiți, spre exemplu, un manual de istorie de clasa a VI-a. Vă garantez că, dacă nu sunteți niscaiva profesor universitar de istorie sau doctor în domeniu, o să aveți probleme de întelegere ( mă rog, asta dacă or fi primit toți copiii manuale, nici nu vreau să mă gândesc cam ce minuni ar putea cuprinde celebrul compendiu).
Serios, dom' ministru, nu ştiu cine face manualele astea, dar vă rog, puneți pe cineva mai puțin doct să lucreze la ele. Cineva care să folosească nişte termeni mai pe înțelesul celor cărora le sunt adresate. Cineva care să poată să empatizeze cu micuții destinatari şi să pună între coperți nişte pagini care să îi atragă, care să îi determine să le deschidă şi să le citească.
Programele şcolare, pe de altă parte, reprezintă un alt călcâi al lui Ahile. Programe foarte încărcate, mult prea teoretizate, adesea îmbâcsite de elemente nefolositoare (vezi "indispensabilul" manual de educație fizică, că te apucă râsu' - plânsu', la anu' poate dăm şi teză la sport), incapabile de a asigura coerența procesului educațional.
Infrastructura şcolară este cea pe care o ştiți. Intră copilul în clasa I si începi să cotizezi. Parchet, dulăpioare, pavoazare clasă, consumabile si ultima fiță, tabla interactivă. Ştiiiiim, dom'ministru, este interzisă strângerea de bani de la părinți, că doar şcoala e gratuită. O fi ea gratuită, dar vorba unui amic, "e gratuită pentru copii, nu pentru părinți ". Introducerea grupei pregătitoare la şcoală a generat, dintr-o dată, lipsă de clase în şcoli, lipsă de cadre didactice, iar soluțiile au fost, până la urmă, în dauna copiilor. Aşa au apărut din nou orele de după-amiază, în unele şcoli chiar şi pentru micuții din clasele I-IV - total neproductive pentru copii. Ştiu, şi generatia noastră a făcut ore de după-amiaza, mulți dintre noi chiar mai mulți ani la rând, însă şcoala era de departe mult mai puțin sufocantă decât este azi.
Lista ar putea continua la nesfârşit. Acestea sunt doar câteva din problemele care, în ultimă instanță, ne afectează copiii. Temele pentru acasă, da, reprezintă şi ele o problemă, dar sunt o problemă generată de multe din motivele enumerate mai sus. Iar acestea nu se rezolvă de pe o zi pe alta, cu un sondaj prost făcut şi o circulară prin care să interzicem tema pentru acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu