Fugit irreparabile tempus

Un nou an se apropie de gongul final. Peste două zile, atunci când va cădea cortina și va arunca 2017 în trecut nu ne rămâne decât să privim în urmă cu nostalgie și înainte cu speranță.

Nu știu cum a fost 2017 pentru alții, dar senzația mea este că ne sufocăm. Nu degeaba, faptul că timpul parcă nu ne mai ajunge, a dus la nenumărate aiureli și can-can-uri de presă cu ziua care nu mai are 24 de ore, modificarea axei Pământului sau trecerea din a n-a în a n+1 - a dimensiune ș.a.m.d. Parcă, mai mult decât oricând este valabilă celebra replică a lui Moromete: "Timpul nu mai are răbdare cu oamenii."

Trăim  într-o societate care este la cel mai avansat nivel de dezvoltare tehnologică și organizare socială din istoria omenirii. Suntem înconjurați de gadget-uri, servicii destinate să ne facă viața cât mai ușoară. Aproape orice dorință este la un click distanță. Dacă acum 10 ani pierdeam o zi pe lună pentru a ne plăti facturile, astăzi durează fix 10 minute, din fotoliu, de pe telefonul mobil.

Și cu toate acestea timpul nu ne mai ajunge. Petrecem ore întregi, în fața unui ecran la serviciu, întocmind mii de situații fără de care omenirea a reușit să supraviețuiască (oare cum???) zeci de mii de ani; apoi în fața aceluiași ecran ne luăm porția de social media de pe Facebook, Instagram, Twitter și care or mai fi (zilele acestea am auzit o frază care mi-a plăcut mult "Sunt conectat cu întregul glob / Dar nu vorbesc nici cu vecinul de la bloc").

Deși totul este mult mai simplu, nu mai avem timp să facem lucrurile care ne plac, nu mai avem timp pentru cei dragi, suntem într-o permanentă alergare, spre ceva nedefinit. Toate acestea generează o oboseală latentă care ne întunecă, parcă, și puținele momente de respiro în care ar trebui să ne oprim din vârtejul cotidian și să ne amintim că singura viață pe care o avem este cea pe care o trăim. 

Așa că singurul lucru pe care mi-aș dori ca anul 2018 să ni-l aducă este o clepsidră mai mare. Mi-aș dori să avem mai mult TIMP pentru cei dragi nouă, să avem TIMP să ne bucurăm de zăpadă, să avem TIMP să ne bucurăm de soare, să avem TIMP ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară și să avem TIMP ...să trăim.

LA MULȚI ANI 2018!

Nici în cal nici în căruță, nici călare nici pe jos

Medicul Mihai Luncan , şeful Institutului de Urologie din Cluj-Napoca, considerat „părintele transplantului renal", a fost încătușat de DIICOT după ce a fost audiat mai multe ore la sediul parchetului. Acuzațiile care i se aduc cunoscutului medic şi grupului infracțional care l-a sprijinit se referă la faptul că, în perioada 2007-2009, un număr de 159 de pacienți au făcut obiectul unor proceduri medicale care au fost efectuate în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul unei aparaturi medicale aparținând Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, transferată fără titlu din incinta acestei instituții în cea a SC LUKMED SRL, în condițiile în care sumele necesare achiziționării kit-urilor necesare utilizării acestuia au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienților le-au fost percepută sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 și 6.700 euro/intervenție. 

Fără a încerca să minimizez presupusele infracțiuni de care este acuzat medicul, această practică este una des întâlnită. Suntem foarte mulți cei care am fost redirecționați de la clinici de stat către  cele private "pentru investigații suplimentare". Iar această practică este una care ar putea fi rezolvată foarte simplu printr-o intervenție legislativă a statului.

Medicii fac parte din sistemul bugetar. În acest sistem, funcționarii publici -magistrați, militari, polițişti, angajații din cadrul deconcertatelor au interdicția de a fi acționari majoritari într-o firmă. Cu alte cuvinte nu au voie să aibă nici un business pe numele lor. Nu înțeleg de ce statul este pentru unii mumă şi pentru alții ciumă  de vreme ce şi spitalul de stat este o instituție publică. De ce le permite medicilor să profeseze atât în mediul public şi să aibă şi cabinete private? O să îmi iau permisiunea de a nu mă lăsa înduioşat de placa aceea cu cei 6 ani de şcoală pe care trebuie să îi facă, plus rezidențiatul, plus  obligația de a învăța toată viața. Sunt o mulțime de alte categorii sociale - bugetari sau privați care trebuie să facă toate aceste lucruri.  Ce este cert este faptul că, atâta vreme  cât această discriminare va continua şi aceşti doctori vor fi nici pe cal nici în căruță, nici călare nici pe jos, vom fi în continuare redirecționați către clinicile private pentru a beneficia de servicii de calitate, uneori, culmea, cu ajutorul unor echipamente  pentru care plătim fiecare dintre noi.

Consiliul Europei ia Legile Justitiei la puricat

Pentru prima data  în istoria Uniunii Europene, GRECO decide să analizeze Legile Justiției, votate pe picior în Parlament de coaliția aflată la putere. Asta după ce partenerul strategic ne-a somat cu subiect şi predicat să reanalizăm problema. Nu vreau să detaliez pentru că:
1. Nu lucrez în domeniul justiției , deci nu sunt avizat să îmi dau cu părerea.
2. Mass-media e împărțită de mult în două cete: în smintiți şi în mişei, deci nu poate fi un reper în materie de informare.
3. 90% din cei care ies la proteste fie nu sunt avizați,la fel ca şi mine, fie nu au citit modificările legilor.
Ce ştiu, însă, e un lucru de bun simț: când toată lumea îți spune că eşti beat, te duci la culcare. Punct.
P.S: Cunoştințele care lucrează în domeniu spun că e naşpa.