Simona Halep în bătălia cu premierele

Despre semifinala de vis  a Simonei cu Angie Kerber se pot spune multe, fără discuție. Un roller coaster care a dărâmat mai multe mituri despre jocul defensiv al Simonei în momentele cruciale, despre rezistența psihică atunci când jocul nu îi merge, sau despre serviciul ei mai puțin eficient față de alte jucătoare din circuit.  Calificată în finală, Simona va trebui să ducă  acum o triplă bătălie. 

În primul rând bătălia cu Caro Wozniacki este pentru primul loc mondial. Cine va câștiga finala va fi, de luni, în fruntea clasamentului WTA. Ambele jucătoare știu ce înseamnă acest no. 1 WTA (Caroline este și ea o fostă numărul 1 mondial) și cu siguranță miza este una mare din toate punctele de vedere: prestigiu, bani, ascendent psihic.

A doua bătălie este chiar titlul de la Australian Open. Indiferent de numele celei care va lua trofeul acasă, o va face în premieră, pentru Simona fiind, de fapt, o înlănțuire de mai multe premiere după prima semifinală și prima finală jucate la Antipozi.

În al treilea rând și poate cel mai important este că, cea care va câștiga această finală va doborî un alt mit care, cu siguranță, le apasă pe amândouă. S-a discutat foarte mult în presa de specialitate despre  meritul de a fi în fruntea ierarhiei tenisului feminin a jucătoarelor care nu au câștigat niciodată un Grand Slam. Atât Caroline, cât și Simona Halep au avut parte de critici acide, ambele fiind, la momente diferite, în această situație. 

În aceste condiții, finala de la Melbourne este cu mult mai mult decât o bătălie pentru un trofeu. Este, dincolo de un titlu de Grand Slam, și ocazia de a confirma, pentru cine și-l va trece în palmares, faptul că merită, din toate punctele de vedere, să fie NUMĂRUL 1 în lume.

Nu putem decât să sperăm că, după ce a jucat în premieră o semifinală la Australian Open și va juca în premieră finala acestui turneu, Simona va câștiga, în premieră pentru ea în Australia, un turneu de Mare Șlem (ceea ce ar fi o premieră pentru un număr 1 WTA fără sponsor oficial :)).

GO SIMONA, GO!!

Non-valoarea la rang de artă

Eliberarea lui Victor Becali din închisoare ... încă un motiv de breaking news pentru toate televiziunile de știri și nu numai, din România. Asta nu ar fi o noutate: yellow jurnalism-ul a luat de mult fața mass-mediei care (mai) încearcă să promoveze cât de cât valori educaționale reale. Dar ăsta este subiectul unei alte discuții.

Revenind la oile noastre (niciun apropos la numele Becali :)), interviul la poarta închisorii este unul dintre cadrele preferate ale reporterilor de teren. Nu a fost altfel nici de această dată. Ceea ce mi s-a părut dezgustător a fost mesajul pe care a încercat să îl transmită acest personaj sinistru și malefic în fața camerelor de televiziune. 

"A fost o perioadă grea. Eu am făcut peste 95 la sută din pedeapsă, dar probabil că trebuie să facă cineva pușcărie, dacă toți bărbații țării acesteia fug de justiție. Fac eu, face Borcea, nu e o problemă."

Adică ce vrea să ne spună nenea Victor? Păi în primul rând că dacă vrei să fii cu adevărat bărbat e musai să treci pe la mititica. Altfel nu te califici. E un soi de mândrie de tipul am fost acolo . Iată cum, dintr-odată, omul cinstit care nu a avut vreodată probleme cu justiția, ar trebui să se simtă, pasămite, vinovat că nu a fost pe acolo să îi mai ia puțin locul cunoscutului impresar.  Ce oameni! Păi nea Victore, ai fost acolo pentru că făcuși o mulțime de măgării și nu pentru că ai vrut matale să iei o diplomă de pușcăriaș - sau ai uitat că ești încă cercetat, împreună cu colegul de serviciu, Borcea, pentru că ai încercat să mituiești o judecătoare tocmai pentru a scăpa de pușcărie?

Un alt mesaj pe care declarația sa încearcă să îl inducă este nedreptatea care i s-a făcut pentru că a trebuit să execute 95% din pedeapsă. În primul rând, un calcul strict matematic s-ar putea să ne arate că procentul este mai mic. Dar nu asta este relevant.  Ceea ce ar fi trebuit să înțeleagă acest personaj este că, de fapt, neexecutarea în totalitate a pedepsei este mai mult decât merită și nu mai puțin, iar eliberarea înainte de termen este o posibilitate și nici pe departe o obligație a societății față de domnia sa. 

Acum, cine cunoaște personajul și amănuntele condamnării, e clar că nu ar avea mari așteptări de la el în ceea ce privește căința. Cu toate acestea, cred că asemenea atitudini trebuie taxate atunci când ele se produc pentru a nu lăsa non-valoarea să fie ridicată la  rang de artă. Și, deși nu doresc răul nimănui, cred că domnul cu pricina se poate consola cu ideea că, în cazul deloc improbabil al unei noi condamnări, s-ar putea să aprecieze faptul că a executat o mare parte din prima condamnare - îi rămâne mai puțin de recuperat pentru a doua tură.

Fugit irreparabile tempus

Un nou an se apropie de gongul final. Peste două zile, atunci când va cădea cortina și va arunca 2017 în trecut nu ne rămâne decât să privim în urmă cu nostalgie și înainte cu speranță.

Nu știu cum a fost 2017 pentru alții, dar senzația mea este că ne sufocăm. Nu degeaba, faptul că timpul parcă nu ne mai ajunge, a dus la nenumărate aiureli și can-can-uri de presă cu ziua care nu mai are 24 de ore, modificarea axei Pământului sau trecerea din a n-a în a n+1 - a dimensiune ș.a.m.d. Parcă, mai mult decât oricând este valabilă celebra replică a lui Moromete: "Timpul nu mai are răbdare cu oamenii."

Trăim  într-o societate care este la cel mai avansat nivel de dezvoltare tehnologică și organizare socială din istoria omenirii. Suntem înconjurați de gadget-uri, servicii destinate să ne facă viața cât mai ușoară. Aproape orice dorință este la un click distanță. Dacă acum 10 ani pierdeam o zi pe lună pentru a ne plăti facturile, astăzi durează fix 10 minute, din fotoliu, de pe telefonul mobil.

Și cu toate acestea timpul nu ne mai ajunge. Petrecem ore întregi, în fața unui ecran la serviciu, întocmind mii de situații fără de care omenirea a reușit să supraviețuiască (oare cum???) zeci de mii de ani; apoi în fața aceluiași ecran ne luăm porția de social media de pe Facebook, Instagram, Twitter și care or mai fi (zilele acestea am auzit o frază care mi-a plăcut mult "Sunt conectat cu întregul glob / Dar nu vorbesc nici cu vecinul de la bloc").

Deși totul este mult mai simplu, nu mai avem timp să facem lucrurile care ne plac, nu mai avem timp pentru cei dragi, suntem într-o permanentă alergare, spre ceva nedefinit. Toate acestea generează o oboseală latentă care ne întunecă, parcă, și puținele momente de respiro în care ar trebui să ne oprim din vârtejul cotidian și să ne amintim că singura viață pe care o avem este cea pe care o trăim. 

Așa că singurul lucru pe care mi-aș dori ca anul 2018 să ni-l aducă este o clepsidră mai mare. Mi-aș dori să avem mai mult TIMP pentru cei dragi nouă, să avem TIMP să ne bucurăm de zăpadă, să avem TIMP să ne bucurăm de soare, să avem TIMP ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară și să avem TIMP ...să trăim.

LA MULȚI ANI 2018!

Nici în cal nici în căruță, nici călare nici pe jos

Medicul Mihai Luncan , şeful Institutului de Urologie din Cluj-Napoca, considerat „părintele transplantului renal", a fost încătușat de DIICOT după ce a fost audiat mai multe ore la sediul parchetului. Acuzațiile care i se aduc cunoscutului medic şi grupului infracțional care l-a sprijinit se referă la faptul că, în perioada 2007-2009, un număr de 159 de pacienți au făcut obiectul unor proceduri medicale care au fost efectuate în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul unei aparaturi medicale aparținând Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, transferată fără titlu din incinta acestei instituții în cea a SC LUKMED SRL, în condițiile în care sumele necesare achiziționării kit-urilor necesare utilizării acestuia au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienților le-au fost percepută sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 și 6.700 euro/intervenție. 

Fără a încerca să minimizez presupusele infracțiuni de care este acuzat medicul, această practică este una des întâlnită. Suntem foarte mulți cei care am fost redirecționați de la clinici de stat către  cele private "pentru investigații suplimentare". Iar această practică este una care ar putea fi rezolvată foarte simplu printr-o intervenție legislativă a statului.

Medicii fac parte din sistemul bugetar. În acest sistem, funcționarii publici -magistrați, militari, polițişti, angajații din cadrul deconcertatelor au interdicția de a fi acționari majoritari într-o firmă. Cu alte cuvinte nu au voie să aibă nici un business pe numele lor. Nu înțeleg de ce statul este pentru unii mumă şi pentru alții ciumă  de vreme ce şi spitalul de stat este o instituție publică. De ce le permite medicilor să profeseze atât în mediul public şi să aibă şi cabinete private? O să îmi iau permisiunea de a nu mă lăsa înduioşat de placa aceea cu cei 6 ani de şcoală pe care trebuie să îi facă, plus rezidențiatul, plus  obligația de a învăța toată viața. Sunt o mulțime de alte categorii sociale - bugetari sau privați care trebuie să facă toate aceste lucruri.  Ce este cert este faptul că, atâta vreme  cât această discriminare va continua şi aceşti doctori vor fi nici pe cal nici în căruță, nici călare nici pe jos, vom fi în continuare redirecționați către clinicile private pentru a beneficia de servicii de calitate, uneori, culmea, cu ajutorul unor echipamente  pentru care plătim fiecare dintre noi.

Consiliul Europei ia Legile Justitiei la puricat

Pentru prima data  în istoria Uniunii Europene, GRECO decide să analizeze Legile Justiției, votate pe picior în Parlament de coaliția aflată la putere. Asta după ce partenerul strategic ne-a somat cu subiect şi predicat să reanalizăm problema. Nu vreau să detaliez pentru că:
1. Nu lucrez în domeniul justiției , deci nu sunt avizat să îmi dau cu părerea.
2. Mass-media e împărțită de mult în două cete: în smintiți şi în mişei, deci nu poate fi un reper în materie de informare.
3. 90% din cei care ies la proteste fie nu sunt avizați,la fel ca şi mine, fie nu au citit modificările legilor.
Ce ştiu, însă, e un lucru de bun simț: când toată lumea îți spune că eşti beat, te duci la culcare. Punct.
P.S: Cunoştințele care lucrează în domeniu spun că e naşpa.

Retro party 2017

Da, azi noapte a fost We love Retro - Cluj-Napoca, 2017, ediția a IV -a. Evenimentul se anunța unul promițător si de anvergură în condițiile în care, pe lista artiştilor participanți la event, s-au numărat nume sonore de trupe cum ar fi Haddaway, Corona, 2 Unlimited au DJ Sash. Din păcate bâlbâielile şi -deja cunoscuta - lăcomie a organizatorilor au dus la un spectacol mult sub ceea ce publicul aştepta pentu biletele destul de piperate.

Incepând cu prezentarea spectacolului, lăsată pe mâna unui amator (chiar nu am reținut numele, dar nici nu merită) care nu a ştiut să anime un public foarte cald şi volubil, la început - dar din ce in ce mai fad şi plictisit de evoluția sub aşteptări a spectacolului; continuând cu anunțul în ultimul moment al neparticipării trupei care era capul de afiş al spectacolului (2 Unlimited); apoi umplerea timpului cu o serie de artişti autohtoni care nu au înțeles că publicul aşteaptă muzică şi nu hăhăieli (vezi Sweet Kiss, N&D fără D) şi ar mai fi nişte nume, dar probabil nu vă vor suna cunoscut; organizarea sub aşteptări a unui eveniment de asemenea arvengură: sistemul de plată cu tokeni care a obligat lumea să stea la cel puțin două cozi uriaşe pentru o sticlă de apă sau bere, frigul din Polivalentă - în condițiile prezenței în sală a câtorva mii de persoane, sonorizarea - care a lăsat mult de dorit.

Ca să fim obiectivi, totuşi, trebuie să amintim profesionalismul trupelor străine - care au arătat de ce au făcut istorie la vremea lor - introduse în spectacol destul de târziu cât să găsească un public deja plictisit -dar au ştiut să îl încălzească şi să îl facă să vibreze (o notă specială pentru Corona care a avut un recital de zile mari). Deasemenea, o apreciere pentru Snap!, aduşi practic din concediu pentru a înlocui pe 2 Unlimited, care nu a participat din motive medicale. Daca artiştii autohtoni prezenți la spectacol ar urmări mai atent evoluția lor, ar înțelege că publicul aşteaptă de la ei să vorbească mai puțin pe scenă, să facă mai puțină gălăgie (expresia lor favorită) şi să se concentreze asupra actului artistic pentru care sunt plătiți.

Una peste alta, We love retro a fost un event ok, în mare parte datorită datorită acelor artişti care ne-au fost idoli acum 20-30 de ani - şi iată că am înțeles încă o dată de ce - dar, din punct de vedere organizatoric, a rămas tributar păguboasei mentalități româneşti "merge şi-aşa".

Cu cine vedem Mondialul din Rusia la televizor?

Hai că am ajuns şi noi mari în Europa. Păi cum altfel, de vreme ce vom privi Mondialul din Rusia de anul viitor într-o companie selectă: după Olanda, Chile, SUA, aseară Italia a îngroşat rândurile celor care vor privi Mondialul din fotoliu, în fața televizorului.  

Italia fuori dal Mondiale

 Culmea a făcut-o în fața unei echipe care a băgat autobaza în poartă, omorând-o cu propriile-i arme. Având în față o Suedia fără cea mai mare vedetă a ei,  Zlatan Ibrahimovici, Italia a reuşit să rateze calificarea la un Mondial după 60 de ani de participări consecutive. Sigur, mai au de lucrat până să ajungă la performanța românilor - aceea de a lipsi 20 de ani de la campionatele mondiale, dar sunt pe drumul cel bun. 

Până atunci, in această seară, România joacă un duel al necalificatelor cu altă "performeră" celebră, Olanda. Hai România!