Simona Halep în bătălia cu premierele

Despre semifinala de vis  a Simonei cu Angie Kerber se pot spune multe, fără discuție. Un roller coaster care a dărâmat mai multe mituri despre jocul defensiv al Simonei în momentele cruciale, despre rezistența psihică atunci când jocul nu îi merge, sau despre serviciul ei mai puțin eficient față de alte jucătoare din circuit.  Calificată în finală, Simona va trebui să ducă  acum o triplă bătălie. 

În primul rând bătălia cu Caro Wozniacki este pentru primul loc mondial. Cine va câștiga finala va fi, de luni, în fruntea clasamentului WTA. Ambele jucătoare știu ce înseamnă acest no. 1 WTA (Caroline este și ea o fostă numărul 1 mondial) și cu siguranță miza este una mare din toate punctele de vedere: prestigiu, bani, ascendent psihic.

A doua bătălie este chiar titlul de la Australian Open. Indiferent de numele celei care va lua trofeul acasă, o va face în premieră, pentru Simona fiind, de fapt, o înlănțuire de mai multe premiere după prima semifinală și prima finală jucate la Antipozi.

În al treilea rând și poate cel mai important este că, cea care va câștiga această finală va doborî un alt mit care, cu siguranță, le apasă pe amândouă. S-a discutat foarte mult în presa de specialitate despre  meritul de a fi în fruntea ierarhiei tenisului feminin a jucătoarelor care nu au câștigat niciodată un Grand Slam. Atât Caroline, cât și Simona Halep au avut parte de critici acide, ambele fiind, la momente diferite, în această situație. 

În aceste condiții, finala de la Melbourne este cu mult mai mult decât o bătălie pentru un trofeu. Este, dincolo de un titlu de Grand Slam, și ocazia de a confirma, pentru cine și-l va trece în palmares, faptul că merită, din toate punctele de vedere, să fie NUMĂRUL 1 în lume.

Nu putem decât să sperăm că, după ce a jucat în premieră o semifinală la Australian Open și va juca în premieră finala acestui turneu, Simona va câștiga, în premieră pentru ea în Australia, un turneu de Mare Șlem (ceea ce ar fi o premieră pentru un număr 1 WTA fără sponsor oficial :)).

GO SIMONA, GO!!

Non-valoarea la rang de artă

Eliberarea lui Victor Becali din închisoare ... încă un motiv de breaking news pentru toate televiziunile de știri și nu numai, din România. Asta nu ar fi o noutate: yellow jurnalism-ul a luat de mult fața mass-mediei care (mai) încearcă să promoveze cât de cât valori educaționale reale. Dar ăsta este subiectul unei alte discuții.

Revenind la oile noastre (niciun apropos la numele Becali :)), interviul la poarta închisorii este unul dintre cadrele preferate ale reporterilor de teren. Nu a fost altfel nici de această dată. Ceea ce mi s-a părut dezgustător a fost mesajul pe care a încercat să îl transmită acest personaj sinistru și malefic în fața camerelor de televiziune. 

"A fost o perioadă grea. Eu am făcut peste 95 la sută din pedeapsă, dar probabil că trebuie să facă cineva pușcărie, dacă toți bărbații țării acesteia fug de justiție. Fac eu, face Borcea, nu e o problemă."

Adică ce vrea să ne spună nenea Victor? Păi în primul rând că dacă vrei să fii cu adevărat bărbat e musai să treci pe la mititica. Altfel nu te califici. E un soi de mândrie de tipul am fost acolo . Iată cum, dintr-odată, omul cinstit care nu a avut vreodată probleme cu justiția, ar trebui să se simtă, pasămite, vinovat că nu a fost pe acolo să îi mai ia puțin locul cunoscutului impresar.  Ce oameni! Păi nea Victore, ai fost acolo pentru că făcuși o mulțime de măgării și nu pentru că ai vrut matale să iei o diplomă de pușcăriaș - sau ai uitat că ești încă cercetat, împreună cu colegul de serviciu, Borcea, pentru că ai încercat să mituiești o judecătoare tocmai pentru a scăpa de pușcărie?

Un alt mesaj pe care declarația sa încearcă să îl inducă este nedreptatea care i s-a făcut pentru că a trebuit să execute 95% din pedeapsă. În primul rând, un calcul strict matematic s-ar putea să ne arate că procentul este mai mic. Dar nu asta este relevant.  Ceea ce ar fi trebuit să înțeleagă acest personaj este că, de fapt, neexecutarea în totalitate a pedepsei este mai mult decât merită și nu mai puțin, iar eliberarea înainte de termen este o posibilitate și nici pe departe o obligație a societății față de domnia sa. 

Acum, cine cunoaște personajul și amănuntele condamnării, e clar că nu ar avea mari așteptări de la el în ceea ce privește căința. Cu toate acestea, cred că asemenea atitudini trebuie taxate atunci când ele se produc pentru a nu lăsa non-valoarea să fie ridicată la  rang de artă. Și, deși nu doresc răul nimănui, cred că domnul cu pricina se poate consola cu ideea că, în cazul deloc improbabil al unei noi condamnări, s-ar putea să aprecieze faptul că a executat o mare parte din prima condamnare - îi rămâne mai puțin de recuperat pentru a doua tură.